Criticul Interior ★ Episodul 31 | The Real You Podcast

De
Petre Barlea

15 decembrie 2020

Dacă în trecut am vorbit despre rușine și vinovăție și despre Copilul Interior, astăzi vom face cunoștință cu un alt personaj din interiorul nostru: criticul interior.

Vom afla: cine e, ce vrea, când și cum s-a format, în câte specii se împarte, care-i sunt trigger-ele, și, mai ales, CUM lucrăm cu el și ni-l facem aliat?

Cine e Criticul Interior? Și ce vrea de la noi?

E o parte din tine, care te atacă și te face sa te simți prost în legătură cu tine.

Cum face asta? Pai…te judeca, poate folosi rusinea, te blameaza & acuza, iti pune la indoiala capacitatile – si chiar intreaga ta persoana. Iti spune ce ar trebui si ce nu ar trebui sa faci si sa fii. Si, daca nu esti in felul in care vrea ca tu sa fii, atunci te judeca. Iar alteori…oricum te judeca, pur si simplu, indiferent de circumstante.

In felul asta, iti submineaza increderea in tine si rezultatul e o stima de sine scazuta.

Daca te simti prost, daca te simti rusinat, deprimat sau vinovat, tine minte ca emotia asta nu reprezinta intreg adevarul despre tine. Te simti asa din cauza faptului ca esti atacat(a) sau judecat(a) de criticul interior in majoritatea cazurilor. Mai sunt si alte motive, dar in general, in cele mai multe cazuri e implicat Criticul Interior.

Criticului Interior ii plac greselile si imperfectiunile, le găsește imediat. Îi place tirania cuvantului “trebuie”. Daca ar avea o expresie faciala, ar fi aceea a dezaprobarii, care poate sa mearga pana la dispret sau chiar dezgust. In orice caz, nu are o expresie prietenoasa. Alteori e sarcastic si caustic.

De regula, Criticul Interior este un personaj tanar. S-a format la o varsta mai frageda a dezvoltarii noastre.

Multi oameni nici nu banuiesc ca exista aceasta voce interioara, si nu o constientizeaza. Pentru multi, nici macar nu e o voce – ci o componenta integrata a psihicului lor. Pentru ca o au cu ei inca de cand erau foarte mici, si ii bodoganeste si ii boscorodeste in fiecare zi, inca de atunci, pentru acesti oameni nu e o voce critica — ci parte din natura psihicului lor. E ca o statie de radio care anunta tot ce e in neregula cu tine. Dar e ca si cum ai lucra intr-un atelier unde merge mereu acelasi post de radio cu aceeasi muzica. La un moment dat, devine zgomot de fond.

Ce vrea el?

In terapia IFS (Internal Family Systems), criticii interiori (la plural, ca putem sa avem mai multi) sunt protectori. Orice parte a personalitatii noastre – da, chiar si acelea care nu ne plac – si orice simptom, are o intentie buna, si serveste un scop bun – chiar daca manifestarea e disfunctionala.

Criticul vrea ca tu sa fii OK. Sa fii iubit(a). Sa ai familie. Sa reusesti in viata. Vrea sa te ajute sa eviti critica. Vrea sa nu te faci de ras. Vrea sa stie ca devii tot ceea ce poti sa fii.

Insa singurul limbaj pe care poate sa-l adopte este unul critic si caustic.

De unde vine? Cum se formează?

El se poate forma treptat: atunci cand parintii, rudele, profesorii se uita la tine si incearca sa-si dea seama ce e in neregula cu tine. Apoi, fac ce pot ca sa repare. Iti corecteaza cu stilou rosu lucrarea de control, iti reproseaza, iti impun, s.a.m.d.

Se poate instala chiar in perioada cand inca nu ne exprimam in cuvinte articulate si fraze cu subiect & predicat. In perioada pre-verbala, copii proceseaza realitatea prin imagini si senzatii. Atunci cand mama se uita in ochii bebelusului si are o expresie sau alta pe fata, sau atunci parintii reactioneaza intr-un fel sau altul la comportamentul lui, senzatia poate fi una de tip “eu = bun” sau “eu = rau”. (engl. ”Good me”, ”Bad me”).

Ca sa ne protejam – in mod proactiv – de rusine si inadecvare, o voce se dezvolta in interiorul nostru, care repeta ingrijorarile parintilor, bisericii, sau ale altor oameni care sunt importanți pentru noi.

Problema e ca dezvoltam o sub-personalitate care ne critica inainte sa aiba cineva sansa s-o faca. Si e foarte incordata, aproape disperata, sa reusim in lume si sa fim placuti de ceilalti.

Are ochi de vultur si auzi impecabil, simte fiecare lucru dinauntru nostru, ne aude fiecare vorba si fiecare gand, ne vede cu lupa defectele. Culmea, ca e mai atent la detalii si inteligent decat alte parti din noi. Cand ii pui pe oameni sa vorbeasca despre lucrurile pe care le-au facut bine si despre reusite partiale, le vine mult mai greu sa le vada și să le numească explicit. DAR – cand ii intrebi despre greseli, vorbesc mult mai usor.

Cand te uiti in reviste cum ar fi Men’s Health, Harper’s Bazaar, reclame la Victoria’s Secret, Bodybuilding Magazine s.a.m.d. e probabil ca inconstientul tau sa se raporteze la felul cum arati tu vs. persoana din imagine.

Toate saruturile si toate scenele de sex din filme sunt perfecte – niciodata nu e ceva obisnuit, banal.

😠 8 Tipuri Critic Interior

Intr-un studiu de Jay Harley si Bonnie Weiss (poate e mult spus studiu, pentru ca nu e un articol stiintific), ei descoperă 8 subtipuri:

1. 😠 The Taskmaster

Te impinge sa muncesti din greu. ”Te biciuiește”. Te judeca atunci cand nu ai muncit prea mult.
El e la baza workaholismului si îi descrie pe cei care “s-au casatorit cu locul lor de munca”
Iti spune ca nu ai succes si nu vei avea. Incearca sa evite judecata si respingerea primita din partea ta si a celorlalti.
Incearca sa te motiveze sa ai succes – desi nu intotdeauna acesta e rezultatul. (iar daca e, vine cu costuri emotionale semnificative.)

2. 🧐 Perfectionistul

Incearca sa te faca sa fii perfect(a), in functie de domeniile de care esti pasionat(a): munca ta sa fie perfecta, aparenta ta exterioara (imbracamintea, accesoriile si aranjamentul detaliilor sa fie perfecte), familia ta sa fie perfecta.
Insa perfectiunea nu exista ca atare in natura, si nu poate fi atinsa.
Problema? E greu sa termini lucrurile – pentru ca niciodata nu-s bune. E greu si sa le pornesti.
Pe de alta parte, te lauda daca iei nota 10/10, daca esti ”angajatul lunii”, sau daca iei premii legitime, cum ar fi o medalie la o competiție sportivă.
Spoiler alert: tot nu vei fi niciodata suficient de bun/a pentru el/ea. Dupa ce se duce high-ul pe care ti-l da doza de realizare, va avea nevoie de o doza noua — eventual una mai puternica.
Aici, multi oameni nu inteleg distinctia intre a te stradui sa fii mai bun/a si perfectionismul tiranic.

3. 😖 ”Control freak”-ul intern

Iti opreste impulsurile, furia, vorbele pe care ai vrea sa le zici. E bine, nu? Doar ca nu, pentru că e disfuncțional în acțiuni. Si el e bine intentionat, desigur.
Incearca sa te retina de la a face lucruri distructive – folosind rusinea, judecata si bombaneala. Lucruri precum: mancat prea mult, baut prea mult, activitati care sunt adictive, sau spirale de Youtube sau Netflix de ore intregi care te ratacesc.
Problema e ca o face intr-o maniera lipsita de tact si de blandete si de intelegere. Asta poate da nastere unei spirale vicioase, ca tu e posibil sa te alimentezi cu comportamentul pe care partea incerca sa-l previna tocmai ca sa-ti pansezi si vindeci rusinea.
Este o parte rigida, care incearca sa foloseasca inocularea vinovatiei si rusinii.

4. 😤 Underminer – cel care te subminează

Iti submineaza increderea in tine.
Ca și cum ți-ar zice: ”Cine esti tu sa te arati lumii? Sa canti o piesa hip-hop? Sa desenezi? Să te îmbraci creativ sau expresiv? Să conduci un departament?” și ”Nu te expune, nu te arăta celorlalți! Vei fi judecat(ă)!”
Ii este teama ca tu să fi puternic(ă) sau vizibil(ă). E responsabil pentru faimoasa ”teamă de succes”. Are de-a face cu teama de expunere, sindromul impostorului, teama de critica, etc. Ii e teama si de esec.
Spune: ”Daca ti-as da voie sa-ti asumi riscuri, poti sa fii atacat(a), contestat(a), respins(a) de unii.”
Este transformat de curaj.

5. 😡 Inoculatorul vinovăției (”guilt-tripper”)

Te face sa te simti vinovat/a de ceva ce ai facut – sau NU ai facut
Ca sa nu mai repeti un comportament sau, invers sa te motiveze sace nu ai facut inca.
Problema e ca nu te iarta niciodata. Chiar si daca lucrezi la a intelege ce ai gresit si cum sa corectezi data viitoare, partea asta nu-ti va ierta niciodata toate pacatele.

6. 🥵 Distrugătorul

Cel mai rau dintre toate. E o forma foarte primitiva de energie. Uneori, nici nu foloseste cuvinte si vorbire articulata ca sa te umileasca.
Poate veni ca o nota de fond de deprimare, de lipsa de energie, de lipsa de speranta si de perspectiva. Te trezesti pur si simplu intr-un ”vibe prost” in care ti s-au innecat corabiile. Alti oameni se simt zdrobiti sau umiliti.
In functie de severitatea rusinii toxice, te poate face chiar sa te simti ca si cum n-ai dreptul sa existi. Asadar, in cazuri ceva mai avansate, poate fi vocea care-i face pe oameni sa ia in calcul ideea de a-si lua viata. Este un simptom al Traumei Complexe.
Are la baza furia.

7. 🙄 Conformistul / Modelatorul (the molder)

Incearca sa te bage intr-o forma, ca pe plastilina.
Ex: ”ar trebui sa fiu mai bun, mai calm, mai cumpatat, mai vegan, mai sexy”. Toti criticii sunt modelatori, intr-o oarecare masura – si se potolesc atunci cand te conformezi.
Incearca sa te puna intr-o cutiuta, sa te incadreze intr-o definitie a ceea ce ar trebui tu sa fii. Sau cine NU ar trebui sa fii.
De obicei, vine de la parinti sau din subcultura careia apartinem.
Culmea e ca nici nu vrea intotdeauna acelasi lucru — uneori pot fi lucruri opuse.
Ex: ”Ar trebui sa fii mai aspru, mai dur mai luptator” vs. ”Ar fi trebuit sa dai dovada de mai multa blandete, parca am fost prea rau, prea aspru cand i-am dat replica aia“. SAU ”Ar fi trebuit sa ii fi dat un raspuns mai inteligent persoanei aleia” vs. ”ar fi trebuit sa nu o faci pe desteapta, s-o faci sa se simta prost”. ”Ar trebui sa fii mai smerita si modesta” vs. ”ar trebui sa-ti asumi calitatile, sa fii tu insuti, sa ai curajul sa te exprimi!”. ”Ar fi trebuit sa fii mai empatica” vs. ”ar fi trebuit sa-i trag una peste bot, sa-i arati care-i e locul.”
Daca te conformezi, te lasa in pace. Zice: ”Bravo! Uite ce cuminte e.” Iar daca nu te conformezi, te ataca.
Una dintre intentiile bune este sa te ajute sa te integrezi intr-un grup, sa fii acceptat(a) — sa nu iesi din tipare si sa risti ostracizarea din partea celorlalti.
Este transformat de individualitate si individuare – afirmarea propriei identitati si a propriilor granite.

8. 🤨 Cel care te pune la îndoială (”the doubter”)

Se indoieste de actiunile tale, de calitatea muncii tale, de ideile si intuitia ta.
Intrebarea favorita: ”Dar daca?”. Ex: ”Dar daca nu e bine? Dar daca nu imi iese?”

Dar…care e problema?

Are un avantaj in acest joc, in care nu joaca fair-play. Este intern – la fel cum Sf. Duh e peste tot, si el exista peste tot cu tine. Iti cunoaste gandurile intime, istoricul de viata, rateurile si lucrurile care te rusineaza. Chiar daca acum esti generos / generoasa, el stie ca nu ai fost deloc asa in alta situatie, acum 3 ani. Stie secretele tale. Daca incerci sa apari increzator/increazatoare, stie ca pe dinauntru nu te simti 100% asa cum te prezinti in exterior. Nu joaca fair-play, pentru ca nu ajungi niciodata la destinatie si niciodata nu esti suficient de bun/a.

Nu stie cand sa se opreasca, si cand ti-a facut prea mult rau, in loc de bine.

Problema e lipsa de contact cu Sinele tau. E ca si cum esti dirijor al unei filarmonici, dar trombonistul o ia razna…si incepe sa cante de capul lui.

Iti omoara creativitatea. Cum ai putea sa dai frau liber ideilor, sa incerci variante noi si indraznete, cand poti sa gresesti, s-o dai in bara?

Iti submineaza increderea in tine. Cum sa te simti bine, cand ai o voce care inventariaza tot ce este sau ce ar putea sa fie in neregula cu tine?

E o sursa de rusine si vinovatie. Te poate deprima. Te poate epuiza, pentru ca iti foloseste mult din energie.

Problema cea mare e crearea unui sine fals, din moment ce sinele tau autentic, amprenta unica a psihicului tau, a ceea ce esti tu, nu e buna si contine erori. Necesita energie sa mentii acest sine fals, pentru ca trebuie sa respingi ceea ce nu e bun.

Iti poate bloca dezvoltarea personala — sau macar adauga o cantitate mare de frictiune, ca sa inaintezi greu, ca prin mlastina. Iti blocheaza capacitatile creative ale mintii.

Nu poti sa-l multumesti sau sa-l saturi. Nu conteaza cat il asculti sau urmezi, pentru ca devine tot mai mare. Nimic din ce faci nu e OK. E ca balaurul caruia ii mai cresc 3 capete cand ii tai unul.

Trigger-ele: care sunt evenimentele sau situațiile declanșatoare?

Dupa autorii Sidra & Hal Stone – toti oamenii au un critic intern, doar ca pentru unii nu ruleaza 24/7/365, insa intra macar atunci cand apar trigger-e precum:

critica primita din exterior, de la cineva: paradoxal, desi scopul lui este sa ne protejeze de critica, el dubleaza critica primita din exterior
Stress, oboseala, sau combinatia dintre cele doua
Momente de vulnerabilitate – atunci cand iesi din teritoriul familiar, din zona de confort, si te expui. Poate sa fie orice: un nou job, un nou proiect, o schimbare in viata, sau cand viata te proiecteaza intr-o situatie unde nu te descurci cu brio….inca.
Cand suntem in centrul atentiei – chiar si cand am postat pe social media. Se bazeaza pe teama de a fi evaluat(a) si respins(a).
Adversitati sau ghinion – un partener ne paraseste, suntem dati afara de la job, etc.
Cand trecem prin dificultati economice: saracia e umilitoare, oricum
Cand suntem infometati sau singuratici. De aceea, e important sa petrecem mai mult timp cu altii, ca sa nu te simtim in singuratate.
Unele mancaruri pot fi triggere – zaharul, de exemplu, sau mancarurile pe care le consideri nesanatoase, si de la care ai vrea sa te abtii.
Cantarul si oglinda din baie: pentru multi, ele par sa aiba o voce a lor, si sa le spuna una sau alta.

Opreste-te acum pentru cateva momente… … si intreaba-te cum te SIMTI in legatura cu partea asta din tine? Cum te raportezi la ea, emotional vorbind?

Care e soluția? Cum se lucrează cu Criticul Interior?

In realitate, nu putem scapa de el si nici nu vrem. Ideea e sa nu fim inconstienti in relatie cu el. Adica sa fim conștienți. Ideea e sa intelegi ca nu esti tu vocea ta critica, ci ea e doar o parte, o voce din forul constiintei tale — care nu mai trebuie sa-ti conduca viata de acum.

1) Fă cunoștință cu el și devino conștient(ă) de ce îți spune

In primul rand, ce e nevoie sa stii e ca ai o alta parte – copilul interior criticat, rusinat, retras, care crede toate astea. Nu se poate sa nu o ai. De exemplu, daca ai avea o voce interioara care-ti spune niste lucruri total irelevante, ea s-ar stinge; pentru ca nu ar avea de ce sa se lipeasca. Stii cum functioneaza ariciul (velcro) cu care te inchei la geaca sau la incaltari? Ariciul are nevoie de genul ala de suprafata pufoasa: daca incerci sa-l prinzi de perete, nu se agata. Ei bine, ai de vindecat e aceasta parte corespondenta. Cea care deja se simte prost…pe care Criticul o face acum sa se simta si mai prost.

E natural sa-l dispretuiesti pe critic, sa vrei sa-l scuturi de pe spinarea ta, si sa vrei sa scapi de el cu orice pret, sa-l incui intr-o cusca a mintii tale si sa arunci cheia. Dar nu functioneaza asa. ”What you resist, persists.” E nevoie sa faci pace cu el ca sa devina aliatul tau.

Cum îl cunoaștem?

Cateva etape din proces ar fi…

Ii accesezi si ii asculti.
Distingi intre critic si copilul interior criticat.
Te separi de partile acelea, ca sa le poti vedea obiectiv.
Devii deschis(a) sa cunosti in mod obiectiv si echidistant criticul, intr-o stare de observare/acceptare neutra. Devii un observator netru si esti martor la tot ceea ce percepi.
Descoperi intentia pozitiva a criticului, si o accepti ca atare, poate chiar reusesti sa o apreciezi.
Dezvolti o relatie de incredere cu criticul. (Da, stiu… suna ciudat.)

Multi oameni fie se tem de criticul interior si se lasa blocati de el, fie depind de el (ex: se folosesc de el ca sa se motiveze, sa se mobilizeze). Si mai sunt si aceia care au ura sau o relatie de love-hate cu el. Toate acestea sunt o forma de extremism.

Mai intai, descopera-l, asculta-l.

Cand te uiti in oglinda, ce iti zici?
Dar cand conduci masina? Dar cand parchezi lateral?
Care sunt defectele pe care le gasesti la corpul tau?
Dar la casa ta? Dar la munca ta?
Unde esti nemultumit(a) de tine si de viata ta?
Vezi ce spun cantarul si oglinda din baie.

Devino constient(a) de vorbele sale. Care sunt momentele in care iti vorbeste? Care-i sunt trigger-ele?

Journaling. Tinerea unui jurnal poate fi o idee la fel de buna.

Vorbeste cu alti oameni apropiati despre asta. O sa vezi ca ceea ce ti se parea acum valabil si personalizat doar pentru tine exista si la altii. Puterea identificarii si normalizarii e mare, insa ea e doar inceputul vindecarii.

Obiectifica-l. Da-i o imagine. Poti sa-l desenezi, sau sa ti-l inchipui. Cum e?

2) Vorbește cu el, și află-i intenția din spate

Intentia fiind una buna, singurul pacat al criticilor e ca nu fac constructiv ceea ce fac, ci distructiv.

Asadar, ideea nu e sa exilezi partea critica. Ci sa incurajezi dialogul intre parti. Sa faci un team building intre componentele personalitatii tale. Sa existe dirijorul care le conduce.

Exista cateva forme de terapie care incurajeaza dialogul dintre parti:

terapia Gestalt
IFS (Internal Family Systems)
Constelatii familiale
Psihodrama
Voice dialogue – dezvoltat de Hal & Sidra Stone
etc.

3) Vindecarea

Dupa ce intelegi care e intentia cea buna si ce vrea sa iti comunice, poti sa implementezi mici (sau mari) schimbari in viata ta fara sa mai fie nevoie sa treci prin procesul caustic al criticii.

Criticul se poate transforma. Atunci cand vorbesti cu el, ii validezi o parte dintre ingrijorari, dar setezi, totusi, limite clare si ferme, el isi poate tempera tonul si energia cu care iti comunica. In unele cazuri, se poate chiar transforma intr-un sfatuitor de incredere, chiar daca unul mai artagos si putin nesuferit.

Ideea e sa treci de la monolog interiorizat la dialog interactiv si constructiv. Si sa nu mai fuzionezi cu criticul, adica sa consideri ca vocea lui este singura voce posibila din constiinta ta.