Podcast Psihologie

In mintea haterilor cum le raspunzi? ★ Episodul 3 | The Real You Podast

pe
15 iulie 2019

Asculta episodul:


Descarca o copie MP3 portabila a episodului.

Daca participi la discutii online si comentezi pe bloguri, Youtube sau Facebook, este imposibil sa nu te intalnesti cu ei: haterii (pron. heităr), troll-ii, carcotasii care fie te ataca direct si te hărțuiesc, fie iti consuma timpul si vor sa iti “apese butoanele” emotionale.

În episodul de astăzi vom vorbi despre hateri, troli, cârcotași și ce-i mână pe ei în luptă, iar scopul meu este ca, până la finalul episodului, tu să înțelegi psihologia haterilor și ce să faci atunci când primești atacuri din partea lor. Hai să-ncepem!

Ce este trolling-ul?

Trolling-ul este atenția negativă, nedorită pe care o primești online, pe internet. Fie că ai un blog și publici articole pe el sau poate un canal de Youtube sau poate ai un cont de social media pe Facebook sau Instagram sau pur și simplu participi la discuții și la comentarii și, de ce nu, trolling-ul poate să apară și în viața reală. Am să încep cu un citat din Elbert Hubbard, care a fost filozof, scriitor și mare om deștept, care spunea:

ca să eviți să fii criticat nu spune nimic, nu face nimic, nu fi nimic“.

Este clar că dacă faci ceva semnificativ pe lumea asta este inevitabil să primești critică. Vor exista întotdeauna oameni care se vor opune, într-un fel sau altul. Internetul, mediul online este un mediu foarte fertil pentru astfel de atacuri la persoană și pentru ură, pentru că e mult mai confortabil să critici pe cineva online și pentru că mediul facilitează dezinhibarea.

Dacă stai să observi, cei mai mulți hateri au un nume fals și le lipsește poza de profil sau au drept poză de profil ceva irelevant. Caracterul anonim sau pseudonim generează acest efect de dezinhibare, pentru că nu există consecințe. La fel de important este că nu există contact vizual. Nu privești persoana în ochi atunci când îi spui ceea ce îi spui. Mulți nici nu ar putea să o facă, oricum. Apropo de asta, fenomenul de road rage, conflictele în trafic care escalează spre violență, a fost legat cauzal printre altele de imposibilitatea șoferilor de a schimba câteva priviri și de a-și vedea expresiile faciale. Și pietonii intră unii în alții, se ciocnesc unii de alții sau își taie drumul, dar există între ei scurte schimburi de priviri și de expresii faciale, iar unele dintre ele sunt ceva de genul: “scuze, pardon“. Și asta atenuează conflictul, îi dă o rezolvare. Șoferii, care se află în carapacea lor, nu au acces imediat și direct la expresiile feței celuilalt. În mediul online și amenințările, inclusiv amenințările cu moartea, sunt mult mai frecvente, pentru că e mai ușor să le faci fără să suferi consecințe semnificative. Problema e că oamenii care le primesc nu pot face cu ușurință diferența între amenințări reale și cele false. În orice caz,

Trolling-ul e o formă de momeală

O momeală pentru a obține un răspuns. Psihologia celor care primesc aceste forme de atenție nedorită face ca dacă ai primit 99 de mesaje pozitive și unul care te critică vehement… ghici pe care te vei focaliza atunci când ești singur în mașină și te întorci spre casă … și ești doar tu cu gândurile tale? Teama noastră de critică vine din vremurile ancestrale, când trăiam în comunități foarte mici: în sate, în cătune, în ginte și-n triburi și ne simțeam pur și simplu ostracizați atunci când “ieșeam din rândul lumii”, când restul nu erau de acord cu noi și ne arătau cu degetul – pentru că riscam să rămânem fără una dintre nevoile noastre fundamentale: aceea de socializare. Bineînțeles, în societatea modernă nu se pune problema de așa ceva și e mult mai mare loc de diversitate și unicitate.

Ce e de făcut ?…

…atunci când primești critici și mesaje pline de ură?

Aici există două orientări diferite – însă amândouă, în esență, spun: evită drama și nu te băga în mocirlă.

Prima abordare: nu îi băga în seamă, ignoră-i

Pe englezește: do not feed the trolls (e foarte faimoasă zicala asta pe internet), în așa fel încât să fii deasupra nevoii de a te băga în tot felul de drame. O altă vorbă dragă mie spune: not my circus, not my monkeys (nu e circul meu, nu sunt maimuțele mele). Învață să iei distanță, pentru că se vor duce în altă parte dacă nu primesc atenția ta. Trolul tocmai asta vrea să facă, încearcă să-ți apese butoanele, vrea o reacție de la tine sau vrea să mute discuția în altă direcție, vrea să-ți ocupe timpul, vrea să te vadă răspunzând, vrea să te vadă enervându-te, vrea să te vadă că dai explicații sau să știe că ești rănit sau rănită.

O altă zicală de pe internet spune: delete, block, move on (șterge-i comentariul, blochează-l și vezi-ți mai departe de treabă). Partea cu block e după părerea mea foarte utilă. De aproape 10 ani gestionez o pagina de Facebook care a ajuns la aproape 100 000 de fani și deși nu m-am ocupat foarte mult de ea, mi-am luat din timpul meu ca să îi blochez pe cei care nu contribuiau cu absolut nimic în comentariile negative și nu făceau nimic altceva decât să scuipe venin și să răspândească ură. Am curățat pagina la fel cum cureți un copac de ramuri uscate. Iar măsura asta s-a dovedit excelentă de-a lungul timpului. Din aproape 100 000 de oameni nu cred că am blocat mai mult de 250, să zicem 300 de oameni, însă am păstrat calitatea comunității. Acum, când se mai întâmplă diverse acte de trolling și de hate, comunitatea are singură grijă de astfel de comentatori. Administratorii paginii nu mai trebuie să răspundă fiecăruia sau să spună în mod explicit că nu e ok să faci atacuri la persoană.

A doua abordare: “Hug your haters”

A doua abordare, probabil la fel de faimoasă, o poți găsi în cărți cum ar fi cartea lui Jay Baer, numită “Hug your haters”. Spune așa: răspunde-le tuturor! Răspunde la fiecare comentariu și fă-o ca pe un exercițiu de PR pentru canalul tău de Youtube, pentru blogul tău. Nu o faci neapărat pentru cel care te-a atacat, ci pentru comunitate, pentru cei interesați de tine și de brandul tău.

E de ajuns să scrii un singur comentariu drept răspuns – nu te apuci acum să te lansezi în polemici și în discuții interminabile cu oameni care exact asta ar vrea de la tine. Motivele pentru care ai vrea să faci asta sunt mai multe. Unul dintre ele ar fi, de exemplu, să corectezi informații factuale, informații greșite, iar altul este că, în cuvintele autorului, “un hater nu este hater decât de la al doilea comentariu încolo“. Unii oameni pot să aibă o zi mai proastă sau să-ți scrie la cald. Și au existat cazuri când unii critici s-au convertit în fani, după ce au primit un răspuns fairplay și de bun-simț din partea autorului.

Dacă alegi să faci asta, am câteva sfaturi pentru tine.

  • În primul rând, așteaptă. Știi vorba aia cu “noaptea e un sfetnic bun”? Eu cred că exact la asta se referă. Nu reacționa la cald. Butoanele oamenilor sunt foarte ușor de apăsat. Ori, dacă aștepți, ți se mai așează gândurile și emoțiile, iar probabilitatea să răspunzi rațional crește.
  • Al doilea: kill them with kindness. Dă-le un răspuns binevoitor și de bun-simț. Vei avea surprinderea să vezi că unii oameni se transformă după astfel de răspuns (bineînțeles, nu toți).
  • În al treilea rând, răspunde extrem de obiectiv. Corectează informațiile eronate și rămâi pe subiect. Poți chiar să-i complimentezi pe cei care au avut răbdare să-ți urmărească fiecare cuvânt și să-ți indexeze fiecare greșeală, pentru spiritul lor de observație.
  • Și nu în ultimul rând, raportează actele de hate speech și toate lucrurile care contravin regulilor de pe platforma pe care o folosești.

Cum faci să nu te mai afecteze…

…așa de rău comentariile negative pe care le primești?

Lucrează cu tine

În primul rând, dacă te doare ce ți s-a spus, e nevoie să abordezi durerea respectivă separat de comentariu, de ceea ce ți-a spus trolul. E o discuție pe care trebuie să o ai tu cu tine. E vorba de autocunoaștere aici, să descoperi de ce te-a deranjat atât de mult acel lucru. Practici precum meditația te pot ajuta să cultivi o atitudine echidistantă față de ceea ce ți se întâmplă. La fel este și tehnica observe, don’t absorb. Vom aborda ambele subiecte în curând pe acest podcast.

Înlocuie reactivitatea emoțională cu…

Fă în așa fel încât să înlocuiești reactivitatea emoțională – să zicem, furia – cu curiozitate. Într-o discuție despre consumul de canabis, un regizor de filme documentare spunea că după ce muncește enorm de mult la un documentar, atunci când vede o recenzie negativă (sau review, cum se zice pe românește), se ambalează foarte tare și se simte nedreptățit și se înfurie. Dar dacă fumează un joint și recitește comentariul respectiv, primul lui gând care-i vine în minte este: “Măi, știi ceva? Are și omul asta dreptul să aibă propria lui opinie. De ce nu?“. Șmecheria e să ajungi să faci chestia asta fără să fumezi nimic – și să înțelegi că opinia nu schimbă realitatea. În cuvintele lui Wayne Dyer:

Dacă tu spui despre mine că sunt un idiot, asta nu mă face pe mine idiot, ci înseamnă că tu ești un om care în momentul T alege să mă numească idiot“.

Faza cu momentul T e foarte importantă, pentru că există nenumărați troli care și-au cerut scuze ulterior. În plus, frumusețea e în ochii celui care privește. Poți să fii ultimul om în ochii cuiva și supererou în ochii altcuiva sau cea mai dragă persoană.

Lucrează la imaginea de sine

O altă idee excelentă este să lucrezi la imaginea de sine, la cine ești tu, la ceea ce simți față de tine, la care sunt lucrurile în care crezi tu, care sunt prioritățile tale în viață și care sunt valorile. Dacă faci asta, o să fii de neclintit atunci când cineva încearcă să vină din alt sistem de credințe și să-ți impună altă perspectivă – pentru că tu în momentul acela conștientizezi de ce spui lucrurile pe care le spui, de ce faci lucrurile pe care le faci și de ce crezi în lucrurile în care crezi. De aceea e bine să ai un scop în viață, o cărare, calea ta. În cuvintele lui Simon Sinek: “know your why”. Cunoaște acel de ce care te mână pe tine în luptă. Viața e mult prea scurtă ca să o irosești pe discuții în contradictoriu. Dacă tu ai un scop măreț la care lucrezi, focalizează-te pe el și folosește-te de critică drept motiv să-ți vezi mai departe de treaba ta, să te focalizezi pe drumul tău. Dacă tu știi care sunt lucrurile în care crezi, atunci n-ai tu treabă cu comentariile de pe margine. E și normal ca ele să existe. Adevăratul motiv pentru care oamenii se lasă influențați de critica din exterior este că nu au un set puternic de valori, un drum și o identitate clară.

Critica nu schimbă realitatea

Cum spuneam, înțelege că ura și critica nu schimbă realitatea. Realitatea rămâne fix la fel. Fă în așa fel încât realitatea ta să fie mai puternică. Cum spunea Marc Aureliu, alt mare om deștept:

“Tot ce vei auzi vreodată e o opinie, nu adevărul; și tot ce vei vedea vreodată e o perspectivă, nu realitatea”

Dacă realizezi că aprecierea sau deprecierea cuiva nu schimbă realitatea obiectivă, atunci peste 5 ani sau poate când vei avea 55 sau 70 de ani te va surprinde cât de puțin o să-ți pese de toate lucrurile astea.

Bun. Hai să vorbim un pic acum despre…

Psihologia trolling-ului

Ura de sine

Hai să-i înțelegem mai bine pe cei care aruncă cu pietre și scuipă cu venin. Din păcate, studiile pe subiectul ăsta sunt foarte greu de făcut pentru că este nevoie de self-report, este nevoie ca trolii să vorbească onest despre ce simt, de ce o fac și așa mai departe. Or, dacă le iei un interviu sau le dai un chestionar să completeze, e posibil să ți-l troleze și pe el. Ce e important să înțelegi este că foarte mulți dintre oamenii aceștia se urăsc pe ei înșiși – dar rău de tot. Problema e că le e greu să ia contact cu acea ură de sine din interior, așa că o proiectează în exterior.

E o vorbă care spune că oamenii care îi critică pe alții se critică pe sine dublu. Din experiență, adică de la cabinet și din autocritica personală din trecut, am văzut că vorba asta e destul de adevărată. Mulți hateri nu sunt fericiți și nici împliniți. N-ar avea cum să fie. Dacă ar fi, și-ar vedea de treaba lor. Nevoia asta să distrugi pe altcineva, nu are cum să aibă în spate nimic bun din punct de vedere psihologic – ci doar explicații legate de disfuncția emoțională. Dacă am vedea în spatele comentariului cine e omul, care e contextul de viață și așa mai departe, probabil că ne-ar fi milă de mulți dintre oamenii ăștia.

Nu te cunosc, dar se comportă ca și cum

Și reversul monedei este adevărat. Oamenii ăștia nu te cunosc pe tine cu adevărat. Nu ar avea cum să aibă acces la întreaga ta realitate și toate lucrurile prin care ai trecut tu, cine ești tu cu adevărat. De regulă au văzut doar un clip video sau au citit doar un paragraf-două din tot ce ai scris – și au impresia că te cunosc extraordinar de bine. Dacă ar avea acces la întreaga ta realitate, mai mult de jumătate nu te-ar mai critica și nu te-ar mai invidia – ci ar deveni suportivi. De aceea e important să înțelegi că ei critică ceea ce cred că ești, nu ceea ce ești. Ei nu te percep pe tine ca om – ci doar reprezentarea ta online, adică o voce, un text, o imagine de profil. Creează în mintea lor un personaj, pe care îl urăsc. Îți citesc comentariile sau blogul și aud o voce în capul lor. De aceea, ei practic relaționează cu un avatar de-al tău și tot de aceea există multe goluri de informații. Așa că imaginația și proiecția joacă un rol foarte important aici – pentru că ele umplu golurile de informație. Informațiile pe care nu le deținem despre persoana respectivă.

 

Îmi aduc aminte că o colegă de facultate avea un blog destul de faimos. Atât de faimos încât o recunoșteau oamenii pe unde mergea. Și țin minte că atunci când i-am vizitat și eu blogul scria pe pagina “Despre mine” o chestie foarte interesantă. Spunea: “nu-mi plac oamenii care mă judecă fără să mă cunoască“. Așa că mi-am propus s-o iau exact așa cum e și să nu-i pun niciun fel de etichetă. Și nu mică mi-a fost surprinderea să văd că era o persoană foarte OK – deși poate că aș fi avut în mod normal înclinația ca în gândul meu să o judec ca fiind… nu știu, “pițipoancă”, sau ceva de genul ăsta. Și adevărul e că nu era.

Interacțiunea online e ca un joc

Discuțiile online sunt văzute mai degrabă ca un joc și sunt percepute ca fiind mai puțin reale decât o conversație față în față. Faptul că interacțiunea nu se întâmplă în timp real îi dă timp celui care atacă să-și structureze mesajul, să șlefuiască mai bine formularea și toate ideile. Însă asta e valabil și pentru cel care îi răspunde – adică tu.

Hai să vedem câteva…

Trăsături psihologice întâlnite la troli.

La unii dintre ei se poate vorbi despre psihopatie, despre trăsături antisociale. Adică lipsa empatiei și a oricărei forme de grijă față de ceea ce ar putea să simtă altă persoană – chiar incapacitatea de a se pune în pielea altuia. La fel cum un daltonist nu vede diferența dintre culoarea verde și culoarea roșu, psihopații nu au empatie.

La alții găsim narcisism, care vine la pachet cu credința că tu ești buricul pământului sau “moțul de la rahat” (ca să folosesc un termen mai științific) – și nici nu poți să-i lași pe alții să strălucească în preajma ta. Trebuie să le găsești mereu nod în papură.

 

Iar la alții putem să găsim urme de sadism, sadicul fiind acela care obține plăcere din suferința altuia.

 

Adevărul e că majoritatea trolilor se bucură atunci când știu că replica lor te-a afectat.

 

Superioritatea e o altă atitudine pe care o are criticul. Chestia asta îi ajută să își regleze stima de sine. Poziția criticului e de obicei una de superioritate morală, intelectuală. Automat deții adevăruri înalte când critici pe cineva. Adevărul e că dacă oamenii ăștia ar fi putut să facă lucrurile mai bine decât tine, le-ar fi făcut deja. Și că lumea este a celor care fac lucruri, nu a celor care doar vorbesc despre idei mărețe și nu fac nimic.

Trebuie să recunosc că și eu am fost un mic hater de curând, când mi s-a întâmplat să mă uit la podcastul cuiva și să îmi spun cu superioritate în sinea mea: “hai mă că nu e mare lucru ce a făcut el. Vorbește acolo într-un microfon și cu asta, basta”. Dar, când m-am apucat să fac propriul meu podcast, am văzut că nu-i tocmai floare la ureche, din contră. Haterii vor să-și justifice mediocritatea criticându-te pe tine. Atunci când cauți să te poziționezi într-o ierarhie ca fiind superior cuiva, e clar că ești în competiție cu persoana respectivă, iar pe omul care a intrat în competiție cu tine, degeaba încerci tu să-l convingi de un lucru sau de un alt lucru. De multe ori, haterii au idei puține și fixe. Și vor doar confirmări pentru ceea ce cred deja. Nu îi interesează pe ei să se informeze, să descopere adevăruri noi sau să-și schimbe perspectiva. Asta e motivul pentru care dacă alegi să le răspunzi, o vei face mai puțin  pentru ei și mai mult pentru publicul tău.

Pe umilul meu canal de Youtube, unde n-am postat mare lucru de-a lungul timpului, am pus la un moment dat un video cu o inducție hipnotică, o demonstrație de hipnoză. Apoi, la vreun an distanță, a apărut la televizor un hipnotist în emisiunea IUmor și probabil chestia asta a generat foarte multe căutări, iar clipul meu a primit foarte multă atenție. Am făcut vreo 40 000 de vizualizări, sau cum se zice, și bineînțeles au venit și haterii. Unul dintre ei a lăsat un mesaj fain tare. Pe care am să vi-l reproduc parțial. Spunea așa: “Aproape am ațipit. Dar nu știu cât de reală e faza cu hipnoza, că și mama vorbea cu același glas lin și calm, încercând să mă adoarmă când eram mic, și tot asta se întâmpla, avea același efect. Eu tind să cred că hipnoza e un mediu abstract, de fraierit oameni prin lucruri absolut și penibil de firești. Cum spunea și Cheloo la jurizare: “nu-mi place pentru că nu înțeleg”. La modul cum am vorbit, poate par puțin sau mai mult paranoic, însă mă enervez și mă stresez maxim când aud de tâmpenia asta numită hipnoză. Și spun tâmpenie, pentru că în opinia mea asta este. Un fel  de alba-neagra a oamenilor culți. Tipul din videoclip, mai precis psihologul care utiliza hipnoza, îl pot asemăna cu un cetățean de etnie rromă, mai pe românește țigan sau cum îmi place mie, cioară, care are o tarabă cu care se plimbă pe la diverse spectacole prin țară, unde are un joc (nu-i știu numele). Am fost și eu înșelat adeseori. Cam așa definesc eu hipnoza și utilizatorii ei. Fără niciun fel de jignire. Știu că acești oameni au facultăți și masterate terminate, însă hipnoza e o mare tâmpenie. Cum ar spune englezul, just bullshit. Deci până nu voi ajunge pe un scaun hipnotizat de un nebun care mă va pune să-mi tai venele, eu refuz total să cred în acest lucru și mă opresc aici că deja am lungit-o prea mult și devin paranoic, dacă nu am făcut-o deja“.

Bineînțeles a luat și like-uri, pentru că oricărui om îi place să vadă cum s-a certat Nikita cu Savarina sau Brigitte cu Pastramă. Am ales să răspund la obiect, factual, strict pentru corectarea informațiilor. I-am spus că hipnoza a fost investigată clinic de-a lungul ultimilor 200 de ani, că nu se mai pune problema de credință personală și i-am recomandat să citească The Oxford Handbook of Clinical Hypnosis, manualul de hipnoză pus cap la cap de universitarii de la Oxford, în care se vorbește despre cum hipnoza a fost folosită pentru anestezie și analgezie în al Doilea Război Mondial și despre toate celelalte studii clinice, metode, procedee și așa mai departe. Și i-am spus: “dacă și universitarii de la Oxford sunt tot șarlatani de bâlci, atunci fiecare să judece pentru el“.

Haterii au mai fost asemănați crabilor din găleată. Se spune despre crabi (nu am verificat chestia asta în lumea reală), că dacă îi pui într-o găleată, nu e nevoie să pui un capac peste găleată ca să îi ții captivi acolo, pentru că de îndată ce unul dintre ei încearcă să urce pe pereții găleții și să iasă, ceilalți îl vor trage înapoi. Nu știu dacă e adevărat sau nu, nu am testat empiric. Dcă ești vlogger, blogger, creator de conținut online, o bună parte din haterii tăi vor fi oameni care și-ar dori să fie ca tine și sunt uimiți că tu ai avut îndrăzneala să te arăți lumii exact așa cum ești: cu defectele tale și cu părți pozitive. Pentru că ei sunt extrem de critici și de vitriolici, au la rândul lor teamă de critică. E mult mai ușor să încerci să tragi pe cineva în jos, decât să te ridici tu. Întrebarea e dacă vrei să te lași tras înapoi în găleată, pentru că nu ești crab. În orice caz, poți să vezi trolling-ul ca pe o distragere de la drumul tău, de la treaba ta. Așa că dacă știi care e drumul tău și treaba ta, vezi-ți de chestia asta. Trolii fie nu au un astfel de scop măreț pentru care să merite să lupte, fie au deraiat complet de la el și aleg calea ușoară. Ca să critici, ca să fii distructiv în atitudine nu trebuie să fii vulnerabil, nu trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru niște rezultate. Tu doar trollezi.

Un exemplu faimos de răspuns la hateri îi aparține lui Arnold Schwarzenegger. La un moment dat, Schwarzenegger a pus o poză pe social media cu el și cu niște oameni cu dizabilități la Special Olympics, Olimpiada pentru persoanele cu handicap. Iar unul dintre comentatori vine și spune: “Olimpiada Specialilor nu are niciun sens. Olimpiadele sunt pentru cei mai buni atleți din lumea asta, pentru a vedea care dintre el este cel mai tare. Să pui retardații să se ia la întrecere înseamnă să faci exact opusul“. Iar Arnold îi răspunde: “pe cât de stupid și de răuvoitor e comentariul tău, nu am să-l șterg și nu o să te blochez încă, pentru că e un moment din care putem să învățăm ceva. Ai două cărări înaintea ta. În acest moment îți garantez că acești atleți au mai mult curaj, mai multă compasiune, mai mult creier și mai multă competență… de fapt orice calitate umană, în mai mare măsură decât tine. Așa că poți și tu să alegi calea lor, să înveți de la ei, să te provoci pe tine, să dai înapoi comunității din care faci parte, să aduci puțin plus de valoare lumii ăsteia; sau poți să o iei pe cărarea ta. Să rămâi un trist trol de pe internet, demn de milă și invidios, care nu contribuie cu nicun pic de valoare adăugată, dar alege să îi batojocorească pe cei care o fac. Știu că tu vrei doar atenție, așa că permite-mi să-ți spun clar: dacă mergi pe cărarea asta, nimeni nu o să-și amintească de tine vreodată“. Țin minte că mă uitam la monitor și ziceam “bine, boss!”. A devenit și virală reacția lui Arnold.

Concluzii?

Înainte să încheiem, aș vrea să te încurajez să nu fi tu însuți un troll. Uneori, ne bucurăm să vedem cum personaje ca… nu știu, Viorica Dăncilă sau alți politicieni de mare avengură sau ținută intelectuală sunt trolați. Regula este: nu îi spune cuiva online ceva ce nu i-ai spune într-o conversație față în față. Eventual, trimite-i un mesaj în privat, dacă îl vizezi pe om și nu publicul lui. Iar dacă i-ai spune-o și față-n față e de a altă poveste. Fă un exercițiu și spune ceva pozitiv și constructiv cuiva online. Eventual fă-ți un obicei din asta. Oamenii apreciază foarte mult. Bineînțeles, există și critică constructivă. Uneori e cazul să le mulțumești oamenilor care îți dau feedback, fie el și negativ. De aceea e bine să realizăm că e o diferență între critic și hater. Un critic de obicei vorbește la obiect și îți livrează informația fără acea ură viscerală pe care o are haterul. Practic nu atacă persoana, ci ideea. Nu îți spune: “ești un prost” sau “mănânci rahat”, ci mai degrabă ceva de genul: “cred că aici nu ai dreptate, pentru că…” și îți dă și un motiv, un argument rațional. Așadar, chiar și dacă alegi să critici, focalizează-te pe a construi, nu pe a distruge. Cunoaște-ți drumul în viață și motivul  care te propulsează pe drumul tău.

Eu am fost Petre Bârlea și până data viitoare ține minte că niciunui critic nu i s-a construit vreodată o statuie. Fă ce ai de făcut și lasă rezultatele să vorbească de la sine. Numai bine!

Resurse utile:

Carte: Hug Your Haters

Carti Simon Sinek:  Start With Why // Know Your Why

 

 

 

 

The Real You Podcast® - Abonează-te:Fii la curent cu ultimele episoade din podcastul The Real You
Etichete
RELATED POSTS

Lasă un comentariu