Pozitivitatea Toxica si refularea emotiilor (fericire vs. implinire) ★ Episodul 26 | The Real You Podcast

Ai auzit acei oameni care spun mereu: “Totul va fi bine”, “Lasa, ca o sa reusesti”, “Good vibes only”, “Focalizeaza-te pe partea pozitiva” s.a.m.d. In acest articol vom vorbi despre pozitivitatea toxica si ce o face atat de nociva, dar si despre bucurie vs. implinire si manie vs. fericire si cum iti traiesti toate emotiile care te fac om.

Ce e pozitivitatea toxică? Cum se manifestă ea?

O definitie pe care am gasit-o suna asa: “Pozitivitatea toxica e generalizarea excesiva si ineficienta a starii de bucurie si a optimismului in orice situatie – in paralel cu negarea, minimizarea si invalidarea experientelor emotionale umane” – care contin toate nuantele posibile, bineinteles.

Pozitivitatea toxica e conceptia ca a lua contact doar cu partea pozitiva e modalitatea potrivita de a-ti trai viata. Ea e dublata, bineinteles, de efortul constant de a te feri nu doar de emotiile negative, ci si de ceea ce ar putea sa le cauzeze (trigger-e).

E un curent care tinde sa ignore faptul ca vremea de afara include si nori negri si ceata si tunete si fulgere – la fel de bine cum include si soare, si o adiere placuta a vantului.

Iti suna cunoscute afirmatiile astea?

• Priveste partea plina a paharului!
• Fericirea e o alegere!
• Gandeste pozitiv!
• Totul se intampla pentru un motiv.
• Ar putea sa fie si mai rau, alti oameni au probleme mai mari.
• “Good vibes only!”
• “Nu putem alege ceea ce ni se intampla, dar putem INTOTDEAUNA sa alegem reactia noastra la ceea ce nise intampla.” In realitate, relatia evenimente si reactii e complexa, dupa cum vom vedea in scurt timp.

Atunci cand o persoana afiseaza pozitivitate toxica, ea neaga toate experientele negative care ne fac oameni si incearca sa isi traiasca viata asa.

Oamenii care o propovaduiesc sau o imprastie si vin spre tine cu sfaturi din astea, nu sunt neaparat rau intentionati ci doar partial ignoranti.

Cand vine din exterior, e aproape ca o forma de “gaslighting” neintentionat, in care cineva vrea sa iti spuna cum ar trebui sa te simti, de fapt.

Sa manifesti pozitivitate toxica inseamna sa respingi jumatatea goala a paharului, norii, furtuna, ploaia, noaptea despre care vorbeam mai devreme, folosind defense psihologice … destul de banale:

• negarea (hai ca nu-i mare chestie, esti ok, e ok – sau ignorarea emotiei pe de-a intregul),
• fuga sau opunerea de rezistenta (bagi un blunt, un Netflix, iti distragi atentia, iti spui ca esti puternic(a) si ca nu e nevoie sa simti asta, fugi de sentimente sau le impingi inapoi in subconstient),
• minimizarea (hai ca n-a fost chiar asa de rau, am nevoie de putin somn si-mi trece) sau
• intrarea in defensa (mi se intampla asta pentru ca sunt obosit, si-a cerut scuze, e ok.).

Acest tip de raspunsuri au darul sa intensifice emotia pe care incerci sa o eviti sau sa o sufoci. Pentru ca da, se va retrage putin in subconstient, dar va reveni cu mai mare putere data viitoare daca nu ii acorzi atentie.

Cultura in care traim…

Pozitivitatea toxica are mare legatura si cu cultura in care traim, care nu e suficient de echipata sa ne ajute sa facem fata tristetii, pierderii si doliului.

In America, de exemplu, se face reclama la medicamente psihiatrice pe fata la TV, si ele suna ceva de genul “te confrunti cu stari de neliniste, ti se intampa sa simti stari precum A, B si C”? (Adica, cu alte cuvinte, “esti cumva om, si te supui conditiei umane?”.) “Atunci cere medicului tau sa-ti prescrie medicamentul X”. Drept rezultat, ele sunt mult mai prescrise si mai consumate in State decat in alte tari, de unde si expresii precum “Prozac nation”.

Problema cu Xanax-ul (sau ma rog, cu intreaga familie a benzodiazepinelor), de exemplu, este ca nu iti rezolva sursa anxietatii, ci doar dau volumul mai mic cand vine vorba de simptome – te anesteziaza in asa fel incat sa nu le mai simti la fel de puternic. E ca intr-o poveste reala, spusa de un mecanic auto din garda veche: In anii 80 a venit o batranica la ei la service pentru ca un beculet de avertizare, ii tot clipea pe bordul masinii. Asa ca i-au tras masina putin mai incolo, i-au desurubat beculetul si au decuplat firele care il alimentau cu curent. Apoi, i-au adus masina inapoi: “Uitati doamna, gata, nu mai clipeste!”. Cam asa si cu unele pastile sau mecanisme de coping disfunctionale. Ele nu adreseaza sursa problemei, ci doar desurubeaza beculetul.

Apoi, in supermarket, totul e luminos si-ti promite fericire. Cultura marketingului si a publicitatii iti promite masculinitate si charisma intr-un tub de spray antiperspirant, ba chiar vezi oameni extrem de fericiti, zambind de la o ureche pana la cealalta, in timp ce tin in mana o cutie de detergent. Vin si eu cu intrebarea: cam cat de fericit poate sa te faca un detergent? Nu zic, poate ca imi scapa ceva. In mass-media, la fel. Emisiunile de dimineata de la radio au vocea aia exaltata, care spune “buna dimineata, ascultam Inna si va dau ora exacta si timpul probabil, e o dimineata extraordinara de miercuri, urmeaza glume cu Buzdugan” s.a.m.d. Avem emisiuni de divertisment, multa fatada, imagine, si prea putina vulnerabilitate si autenticitate.

Apoi, cand intrebi pe cineva “ce mai faci?”, care e raspunsul pe care ti-l da pe pilot automat? “Bine.” Chiar daca nu face bine.

Social media la fel. Nu am avut niciodata o zi proasta pe Facebook.  Pentru ca social media e o punere in scena. Instagram, de exemplu se invarte in jurul ideii frumos. Si, desigur, totul e frumos acolo. Chiar daca e nevoie sa folosim filtre pentru asta, sa exageram, sa speculam si sa alegem doar acele aspecte hiper-minunate ale realitatii in care traim. Pe Facebook, Reddit, LinkedIn, toti oamenii sunt filozofi — nu mai gasesti un om prost, sa stai de vorba cu el. Apoi, exista sansa sa ii invidiezi pe niste prieteni din lista pentru pozele extraordinare pe care le posteaza din vacanta.

Adevarul e ca nici in vacanta cand te duci, intr-un mic paradis nu te simti extraordinar chiar 10 zile din 10, in fiecare minut. Te mai bate soarele, e posibil sa mananci o mancare care nu-ti pica tocmai bine, te certi cu partenerul sau partenera… De altfel, iti garantez ca o foarte mare parte dintre acele cupluri s-au si certat in vacanta aia si au stat botosi cate o dupa-amiaza intreaga. De unde stiu? De la cabinet, din grupurile de terapie, si din viata reala, din realitatea care ne inconjoara.

Pana si parentingul clasic despre care tot vorbesc include replici de gen: “hai, nu te mai smiorcai”, sau “nu mai fi suparat, ca n-ai de ce!”

Iar asta e doar cultura mainstream. Daca intram in bule de realitate cu vorbitori motivationali si diversi guru de pe youtube, ajungem la chestii si mai intense.

Bun, acum, ca am vazut ce e pozitivitatea toxica si cum se leaga ea inclusiv de cultura in care traim, hai sa vedem…

Care e problema cu ea?

Hai sa vedem acum cand e pozitivitatea toxica si cand nu…si de ce e asta o problema?

Cand e pozitivitatea toxica?

Pozitivitatea poate sa fie toxica fie cand o aplicam in relatie cu noi, fie cand vorbim cu cei din jur.

• Cand ascundem ceea ce simtim noi sau altii
• Cand respingem sau minimizam emotiile noastre sau ale altcuiva
• SI, foarte important: Cand ne simtim vinovati pentru ca ne-a vizitat un gand negativ sau o emotie negativa. Ne gandim ca n-ar fi trebuit sa apara.
• Ea mai apare si cand minimizam experientele altora
• Cand ii judecam sau condamnam pe ceilalti pentru faptul ca simt emotii negative.

Asadar, ce ar putea sa fie in neregula la pozitivitatea toxica?

• Ea nu e o forma de gandire pozitiva, ci de pozitivitate falsa, fortata. Asta o face periculoasa pentru sanatatea ta mintala.

• Lipsa de onestitate fata de realitate. E un model artificial al lumii. Viata reala include si sentimente de: anxietate, dezamagire, coplesire, neliniste, nesiguranta, disperare, furie, nervi, durere … si lista poate continua. Cei care pretind ca n-au asa ceva…fura curent (metaforic vorbind). Apropo de asta, psihologii au si ei momente de tristete profunda, de doliu emotional si psihologic si asa mai departe.

• Cand vine vorba despre probleme mentale reale, cum ar fi depresia clinica sau tulburarile de personalitate, pozitivitatea toxica e si mai nociva. Multi oameni care au sufera o afectiune mentala sau alta, incearca sa-i ascunda simptomele, ca sa nu-i deprime pe ceilalti.
  • Se pune prea multa presiune si centrul greutatii pe persoana care se lupta cu o afectiune psihica, si prea putin pe afectiune in sine.

• Oamenii cheltuie enorm de multa energie pentru a ignora o parte a realitatii – care oricum e acolo – si incearca sa o refuleze. Refularea emotiilor – e tentativa de a impinge emotiile inapoi de unde au venit. Cu orice pret. Poti sa o faci cu alcool sau orice alt anestezic. Oameni incearca sa lupte cu emotiile negative prin diferite tactici: incearca sa o indese inapoi, sa o ignore, sa acopere maldarul de balega cu niste vopsea si un pic de parfum, sa ignore elefantul enorm din incapere. In speranta ca daca facem asta, negativul nu o sa ne afecteze.

•  E imposibil sa o sustii. Cand te blamezi pentru ca ai avut un gand negativ, creezi o problema mult mai mare decat cea pe care pareai ca ai rezolvat-o. Te bagi singur/a intr-un cerc vicios de-a soarecele si pisica, in care nu ti-ai ales dusmanul potrivit – realitatea.

• O alta problema este supra-responsabilizarea. Apropo de “fericirea e o alegere” si “intotdeauna poti sa iti alegi reactia”. Reactia pe care are un om la un stimul, la o situatie, implica mecanisme neurologice care s-au solidificat de-a lungul timpului. De exemplu, cineva cu stress post-traumatic va reactiona pe pilot automat si instantaneu intr-un anume fel la zgomote puternice, sau cand are un cosmar, care se mai si repeta noapte de noapte. E prea simplist sa-i spui unui astfel de om sa “gandeasca pozitiv”. Ce simplu ar fi tratamentul pentru stres post-traumatic! Reactia pe care un om o are la un stimul mai include patternuri emotionale subconstiente care, la fel, s-au imprimat acolo cu mult timp in urma. Asa ca discutia devine nuantata si complexa cand incetezi sa mai privesti lucrurile simplist, in alb si negru.
  • E drept ca avem o marja de control asupra a ceea ce ni se intampla. Insa nu e de tip “totul sau nimic”. Eu am o problema cu cuvantul “intotdeauna” din formularea “putem intotdeauna sa ne alegem reactiila”
  • Nu subscriu nici ideii ca nu avem niciodata niciun pic de control asupra a ceea ce ni se intampla. Nici n-ar mai avea vreun rost sa vb despre dezvoltare personala si evolutie. Adevarul e ca uneori intre Stimul si Raspuns exista un moment infinitezimal, extrem de scurt pe care chiar putem sa-l sesizam (dupa MULT antrenament) in care putem sa ne alegem reactia. Insa e de munca pana ajungem sa constientizam pana si existenta lui — dar pai pana ne si dam flexibilitatea sa actionam altfel decat ne dicteaza psihicul pe pilot automat. In plus, chiar daca te antrenezi sa raspunzi in loc sa reactionezi, tot vei mai avea scapari si vei mai da rateuri. Asadar, si oamenii care spun ca intotdeauna ai o alegere libera si oamenii care spun ca niciodata nu ai de ales nimic exagereaza. Sincer, sunt de parere ca ambele tabere nu sunt tocmai in contact autentic cu emotiile lor si cu ceea ce se intampla inauntrul lor.

Ar mai fi o problema: atunci cand vii cu pozitivitate toxica din exterior, uneori vorbesti pe o frecventa diferita fata de oamenii carora incerci sa le-o impui. E un lucru binecunoscut ca unui om care sufera de depresie degeaba-i zici ”uite bă, Iulică ce frumos străluce soarele afară, cum mai ciripesc, ele, păsărelele și ce blândă e briza aerului, cum sa fii deprimat?” E ca si cum tu ai vorbi pe Radio ZU cand el sau ea e pe Radio Trinitas. Sau invers. Vorbiti pe frevente diferite, si persoana nu te aude.

Ce e de facut? Care e solutia?

SOLUTIA este sa nu porti nici ochelari roz, nici ochelari maro. Bineinteles ca e bine sa fii optimist. Bineinteles ca e o idee buna sa cauti ceva bun in tot ce ti se intampla.
Treci prin emotii. Daca te simti trist(a), simte-te.

E normal sa te simti ingrozitor atunci cand ti se intampla ceva ingrozitor. Si sa nu te admonestezi ca n-ai fost in stare sa te simti mai glamoros, sa scuturi sentimentele imediat si sa fii mai maniacal decat Tony Robbins dupa ce a sarit pe trambulina. Atunci e momentul sa ai compasiune fata de tine si emotiile tale. Si sa validezi faptul ca e ok sa ai emotii naspa atunci cand ti se intampla lucruri super naspa.

Acceptarea e o parte importanta. Pot sa sper ca ma voi face bine dar nu stiu daca e bine sa ma astept sa mi se imbunatateasca situatia brusc, si ca prin magie, instant si neaparat in scurt timp.

ABIA DUPA ce ai simtit-o poti sa te reorientezi spre partea pozitiva si sa o abordezi cu un dialog mental constructiv.

Evitand emotiile dificile, pierzi niste informatii foarte importante si niste experiente valoroase din care poti invata enorm despre tine, despre lucrurile care au nevoie de atentie si energie in viata ta.

“Vrei sa ajuti un prieten la suferinta? Da-i voie sa fie trist. Nu poti sa inveselesti pe cineva spunandu-i sa se uite la partea pozitiva a lucrurilor, la partea plina a paharului, sau dandu-le sfaturi. In multe cazuri, treaba ta e sa te simti ciudatel in sentimentele alea si sa ramai acolo. Sa ramai cu durerea.” – Megan Devine autoarea cartii “E ok sa nu fii OK”

E mai bine sa asculti persoana decat sa-i spui platitudini si stereotipuri. Cand cineva iti spune ca e trist, poti sa empatizezi cu el in mod neutru si sa ai compasiune. Ii oferi spatiu. De aici si expresia “holding space for someone”.

Contact

In terapia Gestalt exista conceptul de contact. Nu e intotdeauna definit clar, se folosesc metafore si analogii, insa, in esenta, inseamna sa iei contact cu ceea ce este, sa nu fugi de trairi.

• Sa mergi inspre acel ceva
• Are caraccter intentional
• Nu e vorba despre implicare intelectuala sau analiza detasata, cum ar fi sa te gandesti intens la acel lucru, ci sa il simti din interior
• Contactul tine de feeling, nu de rationalizare.

Daca tii la persoana, poti sa-i spui ca o iubesti si o sustii asa cum e acum si cum se simte acum, cu tot cu sentimente negative. Poate sa fie in situatii precum un diagnostic de boala, pierderea unui job sau terminarea unei relatii. Nu e nevoie sa zambeasca maniacal, sa-si arate partea optimista.

IMPORTANT e sa nu scapam nici in extrema cealalta, in care sa ramanem blocati in sentimentele neplacute, sa creem si mai multa drama in jurul sentimentelor noastre negative, ci doar sa ne lasam sa avem sentimente. Nu sa le transformam in monstri supra-dramatizati si sa ne lasam coplesiti. Doar sa ne dam voie sa observam si sa le traim asa cum sunt, la nivel experiential. Usor de zis, mai greu de facut, dar iti promit ca nu e imposibil. Ai grija sa nu torni benzina si kerosen peste foc, cu un dialog mental de tip “de ce mi se intampla doar mie, de ce mi se intampla intotdeauna, s.a.m.d.”, ci doar sa spui “ma simt X pentru ca Y“.
In cuvintele cantaretei Dolly Parton, “daca vrei sa te bucuri de curcubeu, trebuie sa fii OK si cu ploaia.”