În acest episod îți propun să facem cunoștință cu trei personaje cu care cu siguranță te-ai întâlnit în viața asta – ba chiar ai mai și intrat în rolurile lor… din când în când. 

În anul 1968 Stephen Karpman a vorbit pentru prima oară despre ”Triunghiul dramatic”, arătând tendința disfuncțională a oamenilor de a intra într-unul dintre trei roluri: Victimă, Salvator sau Persecutor. De foarte multe ori, acolo unde găsești dramă, găsești și unul dintre aceste trei roluri.

• Rolurile nu sunt luate conștient, într-o inițiativă onestă de rezolvare a problemei, ci folosite de actori pentru a-și îndeplini scopuri și agende inconștiente.
• Triunghiul Dramatic este un joc între responsabilitate personală și putere – mai ales când vine vorba de asumarea lor.
• După cum vei vedea, triunghiul dramatic apare peste tot în societate, așa că te invit să te gândești la tensiunile, dramele și conflictele tale de la muncă, din familie și din relațiile prin care ai trecut.

1. VICTIMA

Nu e neapărat cineva care e o victimă, ci acea persoană care se simte sau acționează ca fiind o victimă. Încearcă sa se convingă pe sine și pe cei din jur că nu poate face nimic, și că nimic nu poate fi făcut; că toate încercările sunt inutile, deși chiar s-a străduit din răsputeri! Pe o victimă o recunoști prin faptul că nu acționează și nu ia decizii care să-i poată debloca situația de viață – ci mai degrabă ia pseudo-decizii și aplică non-soluții – așa-numitele ”soluții care alimentează problema”.

In același timp, persoana simte că face tot ce îi stă în putere. Astfel, mantra victimei devine: „bietul de mine„, sau „sărmana de mine„.

Victima se simte: persecutată, oprimată, neajutorată, lipsită de speranță, lipsită de perspectivă, lipsită de putere, rușinată, și e blocată – nu ia decizii, nu rezolvă probleme, nu se poate bucura de viață, și nu poate sa obțină insight-uri și un nivel mai profund de introspecție.

Victima va ramane cu un Persecutor SAU, daca nu este persecutată, va găsi până la urmă pe altcineva pe care să-l pună în rolul persecutorului. De asemenea va cere ajutor, și va crea unul sau mai mulți Salvatori (rolul cu numarul #2, pe care il vom descoperi imediat).

Victima neagă faptul că ar putea să-și schimbe circumstanțele și să-și ia destinul în mâini. Îi poate controla indirect și manipula pe ceilalți, făcându-i să se simtă vinovați.  Când victima își alege rolul (în mod inconștient, ce-i drept), și cere ajutor, ea nu vrea sa fie imputernicită, ci vrea sa i se valideze rolul și sa primească empatie și să-și alimenteze stările emoționale de care este dependentă.

Una dintre replicile frecvente ale victimei este „păi și ce vrei să fac?!” – într-un context în care se poate face, totuși, ceva.

Beneficiile rolului de victimă:

• Victima nu se uită în interior și nu adresează problemele de profunzime, pentru că acest lucru presupune riscuri și anxietate – rămânând, astfel, focalizată pe nivelul superficial al problemei.

• Se simte OK datorită rolului de martir, și primește și empatie din belsug din partea celorlalti. Empatia și mila sunt un surogat de iubire, dar sunt bune si alea. Gen, daca n-am Kent, fumez Viceroy.

• Pe lângă asta, apare și un simț al superiorității (profund inconștient și foarte subtil adeseori): ”eu sunt cel bun, tu ești cel rău”. Pentru că eu sunt cel bun, e clar că nici nu e nevoie să mă schimb. Sunt perfect așa. Vorb-aia, eu nu as rani nicio musca, pe cand tu ma faci sa sufar. ”Mi-ai scos peri albi. Mi-ai mâncat ficații.” Și stau cu tine chiar dacă mă bați și mă agresezi verbal.

Motivul pentru care intră și rămâne în acest rol este neajutorarea dobândită (engl. learned helplesness). Mai multe despre acest lucru în episodul de podcast (v. mai sus)

2. SALVATORUL

Este cel care vine și spune – „lasă-mă să te ajut” … ”hai că te scot eu din belea”.

Salvatorul își spune: ”am nevoie să îi ajut pe oamenii ăștia, pentru că ei nu pot să se ajute singuri. Au nevoie de mine”.

Salvatorul este și un clasic furnizor (engl. enabler). Este cel care crede că îl ajută pe dependentul de jocuri de noroc plătindu-i datoriile și ascunzându-i adicția față de familie.

Partea tristă: în timp ce victima crede ca primește ajutor real, salvatorul o menține în aceeași mlaștină și nu-i dă voie să-și ia puterea în mâini (frâiele vieții, volanul, cârma, vâslele…să ia calul de căpăstru).

Salvatorul se simte vinovat dacă nu salvează, și pană la urmă devine furios – și poate deveni și el un Persecutor – pe masura ce ajutorul pe care-l tot furnizează victimei nu își atinge scopul. Nu doar atât, dar salvarea oferită de el/ea are și efecte negative: o menține pe victimă dependentă (ca pe diabetic de insulină), și nu îi permite victimei să o dea în bară, să se dea cu capul de proverbialul prag de sus, și să experimenteze pe deplin consecințele.

Beneficiile și recompensele rolului de salvator:

• Focusul este luat de pe propria persoană. Omul se poate simți bine că măcar a încercat să ajute, și e om bun (și chiar e, pe bună dreptate!).
• I se justifică pe deplin sentimentele negative față de ceilalți doi actori atunci când totul eșuează.
• (O motivație mare de tot) Atunci cand își canalizează energia, atenția și resursele pe alta ființa, poate sa își evite propriile anxietăți, probleme, stări de discomfort și lucruri care trimit semnale din subconștient — și cer atenție și rezolvare.

Pretextul este cât se poate de eti, moral, onorabil, altruist și uman: îngrijorarea pentru săi și preocuparea pentru bunăstarea lor.

Important: există o diferență fundamentală între a ajuta cu adevărat și a fi salvator.

3. PERSECUTORUL

Insistă pe ideea: „e numai vina ta!”. În acest rol, el sau ea devine un ”control freak”. Arată cu degetul și blamează, e opresiv, furios, autoritar și rigid. Și se simte superior.

Este si el manipulativ, dar o face inconștient. (La nivel conștient, el are dreptate…întotdeauna).

Este veșnic înconjurat de idioți, de cretini, de incapabili. (El fiind un minunat, desigur.)

Dacă e blamat și confruntat, persecutorul poate deveni defensiv, și poate să întoarcă foaia imediat, să schimbe rolurile – și să devină brusc … victimă. În acest caz, Victima poate și ea să schimbe polaritatea și să devină… Persecutor.

DESPRE TRIUNGHI

• Un triunghi al dramei se formează atunci cand o persoana își asumă rolul de victimă sau de persecutor – și atrage și alte persoane în acest minunat carusel. 
• Nu e obiectiv. E subiectiv. Un persecutor va crede din toată chakra inimii că el este victima. Iar cine a trecut printr-o relație abuzivă știe asta – și unul si celălalt arată cu degetul în direcția opusă și spun „tu ești abuzatorul!„.
• Înăuntrul triunghiului, nu se întâmplă multe lucruri constructive și bune. Însă nu poți spune nici că te plictisești. Tocmai de aceea îi spune triunghi dramatic – pentru că e multă dramă în interiorul lui.
• Triunghiul dramatic distruge relații, de foarte multe ori lăsându-i pe oameni mai rău decât erau înainte. Când el începe, fiecare actor își asumă un rol, iar mai apoi trece în alt rol, și alt rol, și alt rol. Salvatorul devine persecutor, persecutorul victimă, s.a.m.d. Schimbarea de roluri în acest carusel e o trăsătură-cheie a acestor jocurilor psihologice. Apare adeseori de nicăieri și le creează tuturor furie, durere, confuzie și dezorientare. 
• Majoritatea celor blocați în triunghiul dramei nu au insight și nu pot să dea „zoom out”, să vadă în ansamblu tabloul, și să conștientizeze de ce fac lucrurile pe care le fac. Dacă ar face asta, s-ar dărâma totul. E mai ușor sa călărești acest carusel decât să te întrebi: ”oare de ce reactionez așa?” 
• Astfel de roluri te lasă simțindu-te că ai dreptate, că ai făcut tot ce ținea de tine și că scopurile tale au fost mai mult decât justificate. Însă ele fac puțin sau nimic sa redreseze problema manifestă – iar unele probleme fundamentale – care stau la baza situației – nu sunt deloc adresate.
• Fiecare dintre cele 3 poziții neagă, minimizează sau face abstracție de un aspect-cheie din realitate. Mai precis: Persecutorul minimizează valoarea victimei. Salvatorul minimizează capacitatea victimei de a gândi pentru ea însăși și a acționa folosindu-și propriile resurse, iar Victima își neagă abilitatea de a gândi și capacitatea de rezolvare de probleme.
• Fiecare actor se implică în acest joc din motive egoiste și oarecum narcisice.

Ce e de făcut? Care e soluția?

Dacă ar fi să rezumăm, soluția se poate reduce la 3 părți:

1.  Identificarea triunghiului dramatic
2. Refuzul de a mai juca jocul și
3. Asumarea puterii, a responsabilității și a unui rol care nu alimentează drame, ci conduce spre soluții.

Ușor de zis, greu de făcut.

Pentru o descriere detaliată a soluțiilor, ascultă podcastul pe: Youtube, Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts, SoundCloud și … cam toate rețelele de podcasting de pe net.