Tulburarea de personalitate histrionica ★ Episodul 2 | The Real You Podcast

Sigur ai intalnit persoana aceasta in corporatie, la o petrecere sau in grupul tau de prieteni. Este cel/cea care cauta sa primeasca atentie, care flirteaza sau are un comportament teatral, provocativ si care nu de putine ori devine “sufletul petrecerii”. Il poti recunoaste dupa haine si accesorii, dupa felul cum rade, dupa cum vorbeste si dupa felul cum isi exteriorizeaza sentimentele.

Tulburarea Histrionică

Astăzi vom vorbi despre histrionism și tulburarea de personalitate histrionică, termenul mai modern, mai politically correct pentru ceea ce în trecut se numea isterie. Scopul meu este ca până la sfârșitul acestui episod tu să înțelegi mai bine comportamentul histrionic, personalitățile dramatice și cum să interacționezi cu ele. Hai să începem!

Înainte de orice…

În seria despre tulburările de personalitate, e important să știm că ele nu sunt boli mintale, ci pur și simplu niște pattern-uri care apar în mod foarte pronunțat în comportament și în emoții. Nu e ca și cum ai diagnostica pe cineva cu anemie, cu diabet sau cu o fractură de tibie – unde treaba e mult mai clară. Pentru că oamenii sunt complecși și unici, există multe feluri de a fi histrionic, de a exprima tulburarea de personalitate. Elementele comune sunt o serie de trăsături-cheie, pe care o să le enumăr în câteva momente. Însă, până atunci e important să înțelegem că tulburarea de personalitate se găsește pe o linie a intensității.

Hai să ne imaginăm o scară de la 1 la 100, să spunem. La scorurile mai mici, o să găsim doar câteva trăsături izolate, răzlețe. Aici, foarte mulți oameni din populația generală le vor întruni. Apoi, un pic mai sus pe scară, vom găsi nivelul subclinic sau nucleul tulburării de personalitate – un prag dedesubtul căruia nu se poate diagnostica tulburarea de personalitate. Iar apoi, de la un scor încolo, să zicem de pe la 50, nota de trecere, vorbim despre tulburarea de personalitate propriu-zisă, diagnosticabilă, care poate crește în intensitate până la, să spunem 100, unde am avea cazul extrem de rar și improbabil al persoanei care întrunește absolut toate criteriile din portretul-robot pe care urmează să-l facem…

Personalitatea histrionică – despre ce este vorba ?

Manualul de psihiatrie (DSM) definește tulburarea de personalitate histrionică folosind 8 elemente–cheie. Ele pot fi atât trăsături caracteriale, cât și comportamente punctuale. Este nevoie să scorezi 5 sau mai mult din aceste 8 pentru a fi considerat histrionic.

Hai să vedem care sunt:

1. Persoana se simte inconfortabil în situații în care el sau ea nu este în centrul atenției.
2. Interacțiunea cu ceilalți este caracterizată adeseori de un comportament seducător, sexualizat în mod inadecvat sau provocativ.
3. Prezintă o schimbare rapidă și o exprimare superficială a emoțiilor.
4. Se folosește adeseori de aspectul fizic pentru a atrage atenția asupra sa.
5. Are un stil de a vorbi extrem de impresionist și lipsit de detalii.
6. Manifestă auto-dramatizare, teatralitate și o exprimare exagerată a emoțiilor.
7. Este sugestionabil, adică ușor de influențat de alții sau de circumstanțe.
8. Consideră relațiile a fi mult mai intime decât sunt în realitate.

Acum… hai să vedem în lumea reală ce înseamnă toate lucrurile astea… și cum se manifestă ele.

Ce înseamnă isteric? În esență, histrionicii sunt personalități dramatice. Au reacții disproporționate din punct de vedere emoțional. În engleză, în limbaj popular pot fi numiți și drama queen sau attention whore, ca să amintim două expresii negative folosite la adresa lor. Însă în același timp li se potrivește la fel de bine și expresia de “sufletul petrecerii”. Reacțiile lor și în general viața emoțională sunt caracterizate de teatralitate. Autenticitatea emoțiilor nu pare să fie la cote foarte înalte. E ca și cum te-ai uita la un actor care pe scara autenticității pare să joacă de un maxim 7 / 10, să zicem. Adică…aproape că nu îți vine să-i crezi, să-i iei în serios. Cu toate astea, emoțiile lor sunt reale. Scopul principal este atragerea atenției asupra propriei persoane.

Cauzele tulburării

Rădăcinile tulburării stau tot în parenting-ul deficitar. Uneori părinții i-au ignorat pe copiii lor sau alteori au setat limite neclare, iar simptomele tulburării sunt pur și simplu o formă de coping la stres. Alteori, tulburarea se observă de la o generație la alta, așa că apare întrebarea dacă e ereditară sau dacă nu cumva vorbim despre un set de comportamente învățate.

Trăsături principale

Din punct de vedere emoțional, pot fi provocativi. Pot să îți întoarcă spatele, să te insulte, să refuze să vorbească cu tine sau să apeleze la diferite tertipuri de comportament pe care le-au învățat și și le-au cultivat întreaga viață.

Felul cum se prezintă lumii exterioare, mă refer aici la vestimentație, la machiaj, la culorile pe care le aleg pentru hainele lor, susțin acest rol de a atrage atenția, de a se face remarcați. Histrionicul tipic va cheltui forte mulți bani și va petrece mult timp în oglindă, aranjându-și coafura, vestimentația și ambalajul, în general. De regulă, arată mai bine decât media populației și tot de regulă sunt ceva mai colorați. De asemenea, au obiceiul să pescuiască complimente, sunt supărați atunci când cineva îi combate, când încearcă să le arate că nu sunt atât de glamoroși pe cât încearcă să se prezinte. De aceea, în tulburarea histrionică atenția trebuie să fie pozitivă. Uneori își asumă și atenția negativă, însă spre deosebire de narcisic (care e perfect OK și atunci când e atacat), le place atenția pozitivă. Pot fi oameni empatici. Empatia nu le lipsește, spre deosebire de alte tulburări din Clusterul B. Își doresc să facă parte din organizații, din instituții, din grupuri de oameni.

Atunci când îți povestesc ceva, se focalizează mai puțin pe faptele concrete și mai mult pe senzații, și uneori dau o aură de senzaționalism poveștii. Există bineînțeles și exagerări pe alocuri. Limbajul lor poate să conțină hiperbole. De exemplu, în loc să spună “m-am simțit insultat“, pot să spună “m-am simțit umilit“. În loc să spună “mare” sau “mult“, pot să spună “enorm“. În loc să spună “bun“, vor spune “extraordinar“. În loc să spună că li s-a întâmplat ceva rău, vor spune că li s-a întâmplat “o nenorocire“. Sunt adeseori caracterizați ca fiind superficiali sau chiar falși.

Stilul lor de vorbire este lipsit de detalii concrete. De exemplu, dacă îi întrebi ”Cum a fost la festival săptămâna trecută?”, vor spune: “A fost extraordinar“. Sau dacă îi întrebi ”Ce părere ai despre persoana X”, vor spune “nu o suport“. Și dacă îi întrebi: “dar de ce?”, îți vor spune: “nu știu, pur și simplu nu-mi place de ea“. Există riscul ca atunci când intră într-un proiect ambițios să vorbească mai mult și să facă mai puțin. Într-o echipă nu este genul de coleg sau angajat căruia să îi dai o treabă de făcut și apoi să te dai la o parte din calea lui și să îl lași să execute. Va veni la tine cu diverse povești despre dificultățile pe care le-a întâmpinat, discuții pe care le-a avut cu alții de-a lungul execuției și așa mai departe.

Se pot insera într-un grup, în mijlocul unei conversații și, fără să se aducă la zi cu contextul și conținutul conversației, să înceapă să spună lucruri de genul “cred că proiectul ăsta o să eșueze, eu nu prea îl văd bine“.

Tot la ei poți vedea și schimbări de dispoziție. Pot trece de la super dramatic la furios sau iritabil la trist. De exemplu, pot să vină la birou de dimineață și să le spună tuturor colegilor: “sunt distrus, simt că nu mai pot, simt ca înnebunesc” și în câteva ore să fie voioși. Unul dintre exemplele celebre pe care le-am studiat era o captură de ecran după o conversație pe WhatsApp, în care o tipă în procesul de a se despărți de prietenul ei îi spunea: “îmi pare rău că m-am purtat așa cu tine… te rog frumos, iartă-mă, nu a fost OK că m-am purtat așa“. După care, la destul de puțin timp după ce vedea că nu-i răspunde, îi spunea: “să te ia naiba de prost, nu mai vorbesc niciodată cu tine și te rog frumos să nu mă mai suni niciodată“. Vă dați seama că genul ăsta de reacții emoționale devin bombă în momentul în care le combini cu câteva liniuțe de cocaină, de exemplu.

 

Bineînțeles, se pot plictisi foarte repede. O zi fără stimulare emoțională, fără un pic de roller coaster e plictisitoare. Așa că tânjesc după un pic de noutate, după varietate, după un pic de stimulare. Rutina și stabilitatea sunt ceva mai puțin atrăgătoare. Adeseori au nevoie de gratificare imediată a nevoilor. Dacă le spui că au de așteptat o săptămână, e foarte mult și foarte greu. Vor stimulare — și o vor acum. Îmi aduc aminte de la începuturile carierei mele în psihoterapie cum lucram cu o persoană și încercam să îi ofer un insight, să o ajut să devină conștientă de un pattern de comportament. Și îi spuneam: “uite, dacă observăm împreună, ai făcut chestia asta acum, ai făcut-o în trecut, este cumva o reacție tipică la tine, pe care o ai când ești confruntată cu astfel de situații“. Iar reacția persoanei a fost: “păi da, și ce să fac în legătură cu asta? Care-i soluția?“. M-a frapat reacția ei din trei motive. În primul rând intensitatea și natura bruscă și inadecvată a reacției la un insight. În al doilea rând mă frapa aparenta lipsa de autenticitate a furiei pe care o exprima. Și în al treilea rând nevoia de gratificare instant. “Ce să fac? Nu-mi da insight-uri. Nu-mi trebuie.“. La un nivel extrem și super exacerbat, hai să ne închipuim felul cum vorbește Floricica Dansatoarea, de exemplu. “De ce mă faci drogată? Eu sunt drogată? Măi jegosule care ești, care n-ai 7 ani de-acasă, să-ți fie rușine, nesimțitule. Tu crezi că eu dacă mă bag pe Facebook și spun supărarea mea, amărăciunea mea, tu crezi că eu vorbesc la mișto, vorbesc la vrăjeală? Cu ce vă deranjez, ce rău v-am făcut în viață? Că nu, eu nu v-am făcut niciun rău, eu n-am făcut niciun rău la nimeni. Cred că n-ai 7 ani de-acasă. Ești un vagabond și un drogat. Să-mi dai block, să-mi dai block. Dacă nu mă suferi“.

Histrionicul în relația de cuplu

Bun. Acum hai să ne imaginăm împreună cum se joacă toate lucrurile astea în relațiile de cuplu. În primul rând, persoanele au dificultăți în a atinge un anumit nivel de intimitate în relație. În psihologie, vorbim despre mai multe feluri de intimitate: intimitate emoțională (când poți să îți pui sufletul pe tavă în fața cuiva și să te deschizi în legătură cu ceea ce simți), intimitate fizică, chiar și intimitate financiară, de exemplu, când îți împarți finanțele cu partenerul de cuplu. Tulburarea histrionică este încă una dintre personalitățile din cluster B pentru care intimitatea înseamnă intensitate.

Adeseori, folosesc emoțiile pentru a-și manipula partenerul. Se folosesc de emoțiile partenerului sau de propriile emoții: furie, “silent treatment”, provocare. Acum te bombardează cu atenție, apoi se izolează de tine. La un moment dat poate fi foarte nevoiaș și super dependent, iar în altă zi nu are nevoie de tine și îți spune: “pleacă de-aici, lasă-mă!“.

Alteori sunt extrem de provocativi și nu se lasă până nu obțin o reacție din partea ta. Îți trimite semnale mixte: “aaa, deci vrei să spui că…”, ”aaa, deci nu-ți place de mine”, ”deci nu-ți convine. Deci vrei să spui că nu mă suporți“. (Apropo, vă sună familiar?)

Sunt sigur că puteți să vă gândiți la cel puțin un exemplu de interacțiune cu un om care s-a purtat așa cu voi, măcar o dată în viață. În momentul în care ajung să aibă o relație intimă stabilă și sănătoasă, ghici ce se întâmplă. Se plictisesc. La fel ca și narcisicii, sunt înclinați spre relații extraconjugale, pentru că au nevoie de intensitatea aceea, de admirație, de atenție și de stimulare emoțională. Așa că, de îndată ce o relație normală intră pe un făgaș, devine plictisitoare și au nevoie să caute stimularea în altă parte. Asta nu înseamnă că toții histrionicii au relații extraconjugale, ci, cum spuneam mai devreme, există o înclinație, la fel cum există la aproape toate tulburările din clusterul B, însă din motive diferite.

Interacțiunea cu ceilalți

Pot avea tendința să sexualizeze interacțiuni care nu au o componentă sexuală, inclusiv în contexte în care nu e adecvat. De exemplu într-o ședință la birou sau la o înmormântare, să zicem. Poate chiar și fără să vrea li se poate întâmpla să flirteze cu avocatul, cu mecanicul care le repară mașina, iar apoi li se poate întâmpla să fie surprinși de reacția pe care o au oamenii la astfel de comportamente. Asta pentru că există tendința să considere relațiile mai intime decât sunt în realitate. Par să nu aibă capabilitatea să citească, să calibreze foarte bine gradul de intimitate și de profunzime, de deschidere pe care îl are interacțiunea cu un om.

De exemplu, pot veni la birou supărați și un coleg pe care abia îl cunosc să-i întrebe: “ce s-a întâmplat? Ce-ai pățit?“. Și să-nceapă să îi povestească și să-i dea foarte multe detalii de profunzime și să îi spună: “dar te rog frumos să nu mai spui nimănui ce ți-am zis” și să-i spună: “mulțumesc că m-ai ascultat, nimeni nu părea să mă înțeleagă, numai tu m-ai înțeles“.

În relație cu oamenii din jur pot intra în diferite roluri: omul neajutorat, prințesa supremă, eroul, eroul negativ, cârcotașul, bufonul și așa mai departe.

Sugestibilitate vs. manipulare

Atenția lor poate să fie ușor de influențat. Sunt foarte sugestibili. Este ușor să le distragi atenția și să le-o canalizezi în altă direcție. Se mai numește și sindromul “mărgica sclipitoare”. De asemenea, au tendința să urmeze ultimele trenduri în modă, de exemplu, sau lucrurile care sunt populare sau lucrurile pe care le spun oamenii cu autoritate. Au o înclinație mai mare decât media populației să creadă lucruri – pentru că vor să le creadă –  iar asta din păcate îi face vulnerabili la șarlatani, la prădători sexuali și există posibilitatea să dezvolte gândire magică, adică să înceapă să creadă în toate bălăriile posibile.

Cu toate astea, pot fi și ei manipulativi, la rândul lor. Datorită lucrurilor pecare le-am descris mai devreme, uneori chiar și prietenii lor tind să îi evite – pentru că vor mereu să fie în centrul atenției și sunt inconfortabili atunci când nu sunt și pentru că mereu încearcă să îi manipuleze pe ceilalți și să obțină și mai multă atenție. Practic nu există limită superioară a cantității de atenție pe care o pot primi, și nu se vor mulțumi nici cu toată atenția din lume. Ori duc mereu discuția înspre sexualitate, seducție, relații, încercând să-i impresioneze pe cei din jur, mereu se întâmplă ceva dramatic, iar asta e obositor pentru cei apropiați.

Comportament

Poate apărea tendința să nu joace după reguli. Mi-aduc aminte că la un moment dat, acum mulți ani, eram facilitator de team building pentru o companie multinațională din Ardeal și am primit un grupuleț de 10 oameni, pe care trebuia să îi trec prin diferite etape ale unui joculeț și să le explic regulile la fiecare fază. Și în grup era o tipă care mereu mă întreba: “dar, auzi, nu putem să facem altfel, de exemplu aici?” sau “luăm punctajul totuși dacă facem așa și nu facem așa?” sau “dar dacă încălcăm regula asta? Hm, hm? Ce te faci? Ce-o să faci? Cum o să reacționezi?“. Cred că de vreo 200 de ori m-a întrebat în decurs de vreo 3-4 ore chestii de genul ăsta. Sau poate că exagerez eu când spun 200, ca să fiu și eu un pic histrionic. Iar colegii ei își dădeau ochii peste cap…iar ea s-a simțit relativ bine în postura respectivă, în ziua aceea.

Tot datorită relației cu limitele și cu regulile, pot avea probleme în relații. Pot deveni abuzivi emoțional, manipulativi sau susceptibili de gaslighting, adică încercarea de a-i face pe ceilalți să creadă că ei au probleme. În felul ăsta pot ajunge să facă mult rău și adeseori tind să sucească lucrurile în favoarea lor.

Terapie si tratament

Tulburarea de personalitate histrionică este una dintre tulburările de personalitate greu de vindecat și de gestionat. Pentru că rușinea este foarte adâncă, ghici care este frica lor supremă? “Dacă o să fiu onest cu felul cum mă simt în legătură cu mine însumi și în situațiile astea, s-ar putea să fie adevărat ceea ce descopăr. E posibil să nu mă iubească nimeni. Mi-e teamă să merg în direcția aia… mi-e teamă chiar și s-o iau în calcul“. Așa că adeseori se mulțumesc cu surogatul iubirii, numit atenție superficială, pentru că alternativa ar fi groaznică. Intimitatea, autodezvăluirea și onestitatea sunt destul de inconfortabile, așa că folosesc emoțiile ca pe un mecanism de coping, ca pe un paravan, o formă de distragere.

La capitolul “o problemă nu vine niciodată singură”, tulburarea de personalitate histrionică poate să ducă pe alocuri și la depresie clinică de la respingerea primită, de la abandon, de la dezamăgirea suferită în relații sau anxietate. Între 32-52% dintre histrionici pot dezvolta anxietate datorită intensității emoțiilor pe care le simt. Tulburarea de personalitate histrionică se mai temperează odată cu vârsta. În jurul vârstei de 50-60 de ani simptomele încep să se mai estompeze, iar amplitudinea variațiilor emoționale începe să fie din ce în ce mai mică și oamenii să fie mai așezați și mult mai asemănători cu media populației.

Există și oameni care sunt capabili să își țină în frâu propria tulburare histrionică, iar aceștia sunt oameni care devin foarte onești cu ei înșiși. În orice caz, societatea ar fi mult mai puțin colorată fără ei.

Hai să vorbim puțin despre …

Cum te porți și cum interacționezi cu ei

Îi poți întâlni la birou, în cuplu sau în familie. Pot fi persoane foarte “high maintenance”, în sensul că necesită multă atenție și uneori e posibil să nu ai cum să ocolești relația, cum ar fi în cazul în care persoana este membru al familiei tale. Este nevoie să vorbești despre limite și să setezi limite — mai ales ca partener de cuplu. Să le explici cât se poate de clar cum este adecvat și cum nu este adecvat să se comporte. Din cauza nesiguranței de sine și a celorlalte trăsături este posibil să nu poată duce o relație matură, adultă. Deficitul lor de atenție e ca un sac fără fund.

Țin minte când făceam formare în psihoterapie cum unul dintre formatorii noștri ne-a atenționat că atunci când conducem grupuri de terapie să nu cădem în capcana de a le acorda excesiv de multă atenție nici histrionicilor, nici narcisicilor. Când eram în facultate, o colega de-a mea a organizat un grup experimental de terapie, în care a invitat mai mulți oameni, în care venise și o tipă care ar fi vrut — dacă se putea — să discutăm doar despre ea, despre dramele ei, despre relațiile ei, despre cuceririle ei amoroase ș.a.m.d. Colega mea a căzut în capcana de a încerca în mod onest să îi ofere suport psihologic, spunându-i “dar uite, ai putea să încerci să faci chestia asta” sau “te-ai gândit că atunci când tu ai reacția x se întâmplă y“…și așa mai departe. Iar tipa ricoșa mereu și spunea: “nuuu, dar vai, eu nu sunt așa, dar așa am fost eu dintodeauna, dar eu nu pot să fac asta, dar problema mea nu poate fi rezolvată, dar drama mea este infinită“. Asta e ceea ce numim noi în psihoterapie clientul de tip “da, dar nu” – care vine, îți prezintă o problemă, o atitudine de tip “uite cât de afectat sunt – și nu ai ce sa faci“.

Din păcate, la histrionici nu e ca și cum dacă îi acorzi multă atenție o să spună la un moment dat: “OK, mi-am primit doza, acum sunt OK“.

Este foarte important să te educi în legătură cu tulburarea de personalitate histrionică. Află cât mai multe despre cum funcționează și la ce să te aștepți. Ține minte că vor deveni extrem de manipulativi și va fi nevoie să le expui tentativa de manipulare și să te focalizezi pe a nu ceda în fața lor.

Câteodată, vor lua măsuri extreme ca să își atingă scopul. Vor călca pe cadavre. Nu ceda în fața amenințărilor și ține minte că oamenii învață cum să se poarte cu tine pe baza a ceea ce accepți din partea lor. Dacă ai setat un precedent, se poate întâmpla din nou și din nou.

Nu lua personal lucrurile pe care ți le spune. Dacă intri în defensă, practic îi acorzi atenție.

Există o tehnică numită “Observe, don’t absorb”,  pe care o s-o discutăm din plin atunci când ajungem la tulburarea de personalitate narcisică. Am fost la un moment dat cu o tipă care avea nivelul de onestitate ca să recunoască și să spună: “chestiile alea pe care ți le-am spus, ți le-am spus doar ca să te rănesc“.

Ține cont că pot fi foarte alunecoși. Dacă vrei să gestionezi un conflict cu ei sau să negociezi ceva cu ei, e ca și cum ai încerca să prinzi mercurul: îți alunecă, îți fuge, îți scapă printre degete. Sare imediat de la ofensă la defensă la dramă la argumente irelevante și poate deveni obositor să gestionezi o astfel de discuție.

Pe alocuri, dacă nu ai de ales, poți să devii tu însuți manipulativ. Pare să funcționeze atunci când îi flatezi, când le faci complimente. La fel poate să funcționeze și când devii condescendent și le vorbești de sus. La fel funcționează și distragerea atenției despre care vorbeam mai devreme. Câteodată, când sunt în mijlocul unor flăcări imense de emoții și găsești ceva interesant cu care să le atragi atenția, s-ar putea să uite complet de drama cea mare pe care o trăiau mai devreme.

 

Cu toate astea, e bine să știi că lucrurile pe care ți le-am spus mai devreme nu funcționează în toate cazurile.

E posibil să nu vrea să meargă la terapie – pentru că s-ar putea să nu conștientizeze o nevoie de transformare, de schimbare. Singurele momente în care ar putea să fie înclinați să apeleze la terapie e atunci când trec printr-o criză majoră, cum ar fi, de exemplu, o despărțire. Bineînțeles, mulți oameni întreabă:

Există vindecare?

Ca și în cazul altor tulburări de personalitate, vorbim mai degrabă despre coping, despre adaptare la natura tulburării, despre felul cum putem s-o ținem în frâu. Poate să fie nerezonabil să ne așteptăm de la cineva ca astăzi să aibă manifestări histrionice, iar mâine să fie cu totul alt om. Până la urmă, au repetat toată viața aceste comportamente.

Esența e să înțelegi foarte bine ceea ce fac, să înțelegi dinamica tulburării și să îți construiești cărări pe lânga ofensele care ar putea să te afecteze. Bineînțeles, e ușor de zis, super greu de făcut chestia asta. Așa că îți rămân la dispoziție setarea de limite, controlul propriilor emoții, acceptarea criticii, acceptarea respingerii și gestionarea emoțiilor pe care le ai drept reacție la respingere. Poate să fie pentru tine un exercițiu extraordinar de control emoțional.

Oamenii cu tulburare histrionică nu consideră că au o problemă, deci nu caută terapie, în general. În plus, nu le place rutina și constanța, tind să fie nerăbdători. De aceea, terapia poate fi dificilă, pentru că își pot exagera simptomele sau să încalce limitele impuse de terapeut.

Însă vestea bună este că nu există un distres enorm și nu există multă disfuncționalitate în tulburarea de personalitae histrionică. Tulburarea tinde să fie corelată cu succes în carieră, cu celebritate și cu succes în formarea de relații. Pot să se integreze relativ ușor în grupuri, pot să fie sufletul petrecerii și să aibă o ascensiune ușoară în carieră.

Prin urmare, tulburarea de personalitate histrionică nu e chiar așa de rea în viața reală, chiar dacă poate fi surprinzător pentru unii oameni când se uită la lista de simptome despre care am discutat mai devreme. Vor apela, totuși, la terapie după o dezamăgire în dragoste, într-un moment de depresie sau atunci când intră în dificultăți financiare. Poate că au alienat pe cineva drag cu cereri constante de atenție și cu abuz emoțional sau au cheltuit prea mulți bani încercând să susțină un stil de viață ostentativ.

În terapie, discuția despre priorități și onestitate este foarte importantă. Ce pui pe primul loc? Atenția superficială primită din partea celorlalți, în detrimentul calității vieții? Dacă oamenii ajung la nivelul profund de onestitate în care să conștientizeze nevoia de schimbare, de transformare, atunci e posibil să fie nevoie de terapie de profunzime și de durată, pentru că se vor face săpături adânci după emoțiile fundamentale care au generat acea nesiguranță și acea rușine care stau la baza tulburării de personalitate histrionică. Va trebui să-ți găsești un terapeut foarte bun, care stăpânește arta subtilă a echilibrului între a fi empatic față de tine și a-ți dărâma defensele pe care ți le-ai construit.

Terapia de grup

În ceea ce privește terapia de grup, părerile sunt împărțite. Unele o consideră bună pentru că în terapia de grup se lucrează felul cum relaționăm cu alți oameni. Jocurile de rol și tehnicile psiho-dramatice pot ajuta la recunoașterea și reducerea simptomelor. Alții spun că terapia de grup nu este recomandată pentru că ea reprezintă un trigger – mai ales pentru cei care scorează foarte mult pe scala tulburării – pentru că vor atrage toată atenția grupului și îl vor aliena; vor juca rolul de victimă, își vor exagera simptomele, vor intra în conflicte cu membrii grupului, vor flirta cu ceilalți oameni din grup și așa mai departe.  Așadar, focusul nu este neapărat pe vindecare, ci pe gratificarea nevoii imediate de atenție.

 

De asemenea, se recomandă tehnici de tip minte-corp, cum ar fi practica mindfulness, meditație de diferite tipuri, yoga, tai chi și alte lucruri care ajută la reglarea fină a emoțiilor și la a pune stăpânire pe propria noastră viață emoțională. E super important de știut că terapia de familie e foarte bună pentru a echilibra dinamicile dinăuntrul familiei, felul cum răspund ceilalți membri ai familiei, în așa fel încât membrii familiei să-și recunoască rolurile în care intră și cum să facă să iasă din ele. Poate fi utilă terapia centrată pe soluție, unde identifici nevoia de a juca diferite roluri, dinamicile de rol, supradramatizarea și ce poți face ca să îți gestionezi singur dilemele, problemele și emoțiile. În încheiere, te invit să te gândești la câteva persoane pe care le-ai cunoscut de-a lungul vieții tale, care se potrivesc cât de cât cu ce-am discutat în acest episod.

Eu am fost Petre Bârlea și până data viitoare nu uita: oamenii învață cum să se poarte cu tine în funcție de ceea ce accepți și tolerezi din partea lor. Numai bine!

 

Resurse utile:

Tehnica Observe Don’t Absorb (ODA): https://www.youtube.com/watch?v=Io15t9V5bXc

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Io15t9V5bXc]